MARIUS NICOARĂ
2008-2012

A venit momentul ca dezvoltarea judeţului Cluj să treacă într-o nouă etapă. În ultimii patru ani, am pus la punct o serie de mecanisme prin care să atragem fonduri şi investiţii şi să valorificam activele aflate în proprietatea Consiliului Judeţean. Rezultatele acestei strategii sunt concretizate în circa un miliard de euro investitii, în circa 30.000 de locuri de muncă create, în dezvoltări semnificative ale sumelor alocate pentru domenii cum sunt drumurile judeţene sau accesul la apă al localităţilor.
Următorii patru ani trebuie să aducă rezultatele acestei evoluţii mai aproape de viaţa, familia şi casa fiecărui clujean. Dezvoltarea economică a judeţului, remarcată de mulţi ca un model, trebuie să se concretizeze tot mai mult într-o creştere a calităţii vieţii.
Avem deja un şomaj foarte redus şi, din ce in ce mai mult, nu locul de muncă în sine va fi o problemă pentru locuitorii judeţului, ci ceea ce oferă el: venituri mai mari, stabilitate, condiţii bune de lucru, conditii de evoluţie profesională în viitorul imediat. Calitatea drumurilor sau investiţiile în Aeroport vor trebui să permită clujenilor din orice localitate să se deplaseze în condiţii tot mai bune la muncă, la şcoală, în interes de afaceri sau atunci când fac turism. Trebuie finalizat programul prin care toate localităţile judeţului să aibă acces la surse sigure de apă. Fondurile aflate la dispoziţia comunităţii trebuie orientate tot mai mult şi către cultură, sport şi susţinerea socială a celor defavorizaţi.
Transformarea în realitate a acestor obiective presupune o viziune şi o acţiune coerentă la nivelul amplificării şi gestionării resurselor financiare. Trebuie să obţinem în continuare bani oferind condiţii moderne şi competitive mediului de afaceri, trebuie să accesam tot mai mult fondurile europene pentru care ne aflăm în competiţie şi cu alte regiuni.
Pe drumul integrării europene, Clujul a făcut paşi mai rapizi şi mai mulţi decât alte judeţe. Ca să beneficiem cu adevărat de rezultatele unui asemenea dinamism, trebuie să continuăm pe acest drum cu aceeaşi viteză, atingând în următorii patru ani obiective mai multe, tot mai apropiate de viaţa de fiecare zi şi de problemele ei.

http://www.youtube.com/watch?v=zDVvkcJEB6Y
MANUEL CHIRA

Împreună pentru un oraş mai sănătos, mai curat, mai puţin stresant şi nepoluat

Clujul, unul dintre oraşele cele mai importante ale României, a constituit dintotdeauna un centru cultural, economic şi politic important. De la cele mai vechi aşezări preistorice, a căror prezenţă a fost dovedită în acest oraş, trecând prin perioada dacică şi cea romană, când Napoca a fost declarată municipiu, apoi în Evul Mediu şi epoca modernă, dezvoltarea a reprezentat trăsătura fundamentală a existenţei acestui oraş.

Poziţia deosebită, marcată prin locaţia geografică şi amplasarea la intersecţia unor drumuri importante, ca de exemplu vechiul drum al sării, atât de important pentru romani, şi cel spre sud, care lega oraşul de Orient, acestea au determinat rolul central al Clujului în decursul istoriei. Nu trebuie să ne mire că, vreme de secole, aici a fost capitala Transilvaniei, Clujul fiind un centru cu o influenţă deosebită. Medievalul “oraş comoară” a devenit relativ repede şi un prosper centru universitar, statut pe care l-a păstrat până în ziua de astăzi, îmbogăţind prin aceasta zestrea culturală a ţării.
http://www.youtube.com/watch?v=VeWKjDvzQOw

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, iubitului meu cler si popor, har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar din parte-mi, arhieresti binecuvintari.

Iubitii mei fii sufletesti,

Hristos a inviat!

[Adevarat, a inviat!]

Una din cintarile de la slujba Vecerniei incepe asa: „Hristoase, Cel ce cu patima Ta ai intunecat soarele si cu lumina invierii Tale ai luminat toate…". In numai citeva cuvinte sint evocate cele doua momente de la sfirsitul vietii pamintesti a Domnului Iisus: moartea, precedata de convulsiile suferintelor, si invierea, precedata de moarte si ingropare. Este aici confruntarea dintre doua stihii antagoniste, care adica nu pot convietui impreuna, intunericul si lumina.

Sfintul Evanghelist Luca, in concordanta cu ceilalti doi sinoptici, ne relateaza astfel momentul si cadrul cosmic in care s’a petrecut moartea pe cruce a Mintuitorului nostru: „Si era acum ca la al saselea ceas (adica in jurul amiezii), si intuneric s’a facut peste tot pamintul pina la ceasul al noualea (adica pe la trei dupa-amiaza); si s’a intunecat soarele". […] Si Iisus, strigind cu glas mare, a zis: Parinte, in miinile Tale Imi pun duhul. Si aceasta zicind, Si-a dat duhul".

Asadar, bezna cuprinde pamintul in plina zi, soarele devine neputincios, Iisus Isi da duhul pe cruce, in timp ce cosmosul ii devine solidar. (…)

Dreptmaritori crestini,

Iata-ne ajunsi in Duminica Pastilor, cind preotul iese in fata credinciosilor tinind in mina o faclie aprinsa si ii indeamna: „Veniti de primiti lumina!". Urmeaza cintarile pascale, in care abunda cuvintele lumina, luminos, stralucire, stralucitor, precum: „Sa ne curatim simtirile si sa-L vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a invierii"; sau: „Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit!". Daca ne intoarcem la cintarea Vecerniei, cu care am inceput, vom auzi din nou: „Hristoase, Cel ce cu patima Ta ai intunecat soarele si cu lumina invierii Tale ai luminat toate".

Nedumerirea noastra insa vine din aceea ca verbele a lumina, a straluci, sau derivatele lor, nu se afla in niciuna din relatarile celor patru Sfinti Evanghelisti asupra invierii Domnului. De la ei stim, de pilda, ca schimbarea la fata de pe muntele Taborului L-a infatisat pe Domnul transfigurat, cu vesmintele stralucitoare, ca ingerul care I-a vestit invierea avea infatisarea unui fulger, dar nicio mentiune despre propria Sa stralucire. Dimpotriva, Maria Magdalena l-a confundat cu gradinarul, ucenicii Luca si Cleopa l-au luat ca pe un drumet oarecare, tot ca unui drumet i s’au adresat cei sapte ucenici ai Sai (inclusiv Petru si Ioan) pe malul Marii Tiberiadei; asadar, nimic care sa arate stralucirea unui Inviat din morti, nimic care sa contrabalanseze, triumfator, intunericul din jurul Crucii.

Si totusi, dragii mei, invierea Domnului nu a fost lipsita de stralucire, dar nu exterioara, in vazul lumii, asemenea unui spectacol de senzatie - asa cum ni-L infatiseaza neinspirata iconografie occidentala -, ci in intimitatea mormintului, cind peretii de piatra s’au pomenit inundati de lumina trupului care se subtiliza prin indumnezeire, isi parasea giulgiurile pastrindu-le forma si iesea prin toti porii materiei stincoase. (…)

Toate aratarile Domnului de dupa inviere au avut un singur scop, anume sa-i convinga pe oameni, incepind cu ucenicii Sai, ca El, Cel capabil acum sa intre intr’o casa cu toate usile incuiate, dar totodata sa-i ofere lui Toma proba simtului tactil, este una si aceeasi Persoana cu Cel care murise pe cruce: acelasi Iisus, acelasi Hristos, acelasi Fiu al lui Dumnezeu, acelasi fiu al Mariei, acelasi Mintuitor.

Pe toate acestea le facea in pregatirea apostolilor pentru urmatorul mare eveniment din viata Sa paminteasca, inaltarea la cer.

Invierea nu a avut martori, dar inaltarea a avut. Invierea a fost receptata cu indoieli si necredinta. Iata de ce noi sarbatorim Pastile cu asertiunea Hristos a inviat!, la care ni se raspunde cu confirmarea Adevarat, a inviat! Inaltarea insa a fost o despartire izvoritoare de lumina, de vreme ce ucenicii s’au intors in Ierusalim „cu bucurie mare". Iata de ce in cartile noastre de slujba nu exista o salutare similara cu aceea de la Pasti. Nu se spune [Hristos S’a inaltat!, Adevarat, S’a inaltat!], pentru ca asupra inaltarii nu au existat indoieli sau necredinta. Faptul ca unii crestini folosesc aceasta salutare, din nestiinta sau exces de evlavie, nu este atestat de Biserica. (…)

Iubitii mei fii sufletesti,

Nu e destul sa praznuiesti Pastile, ca o petrecere oarecare; important e sa simti sarbatoarea vie in interiorul tau sufletesc, ca ea face parte din fiinta ta launtrica. Pentru aceasta insa e nevoie de pregatire, de post, de rugaciune, de spovedanie, de milostenie. Numai astfel putem intra in duhul unei cintari pascale pe care v-o repet: „Sa ne curatim simtirile si sa-L vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a invierii". Asadar, curatirea simtirilor, aceasta e conditia esentiala pentru accesul fiecaruia din noi la inaccesibila lumina a invierii; doar asa imposibilul devine posibil, minunea invierii se petrece in chiar sufletul tau. Fie ca si in anul acesta sa simtim in Sarbatoare nu numai lumina soarelui, dar si stralucirea Celui ce a facut soarele, si sa cintam laolalta:

„Ziua Invierii, si sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam; sa zicem: Fratilor, si celor ce ne urasc pe noi, sa iertam toate pentru Inviere, si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcind, si celor din morminte viata daruindu-le".

†Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

† FLORENTIN, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, Onoratului cler împreună slujitor şi iubitor de Dumnezeu, cuvioaselor persoane consacrate împreună rugătoare, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu,
«Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care după mare mila Sa, prin învierea lui Isus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre speranţă vie, spre moştenire nestricată şi neîntinată şi nepieritoare, păstrată în ceruri pentru voi…» (1Pt 1,3.4).

Iubiţi credincioşi,

Viaţa noastră, pelerinajul nostru pământesc ar trebui să fie, în mod simbolic, un drum de reîntoarcere la rai, la acea comuniune pe care dintru începuturi Adam o avea cu Dumnezeu. Uneori însă dificultăţile vieţii, neglijenţa, uitarea şi păcatul ne fac să ne abatem de la drumul credinţei, şi treptat să pierdem din vedere importanţa acestui drum. Sărbătoarea învierii din morţi a Domnului nostru Isus Hristos este pentru noi creştinii ocazia cea mai potrivită pentru a ne opri să medităm asupra drumului nostru spiritual şi a rememora identitatea noastră creştină pentru a putea înţelege mai bine rolul nostru în Planul divin, dar şi în societatea în care trăim. Sărbătoarea învierii trebuie să fie pentru fiecare creştin sărbătoarea reînnoirii speranţei, a reînvierii la viaţa de credinţă şi a regenerării legăturii noastre de iubire cu Cel care prin moartea şi învierea Sa ne-a mântuit.

Vă invit să privim drumul nostru spiritual meditând asupra fragmentului evanghelic de la Luca 24,13-35, cu cei doi ucenici ai lui Isus în drum spre Emaus. Ei parcurg agale drumul de la Ierusalim spre Emaus, discutând despre cele întâmplate în zilele precedente. Un străin se apropie pe cale şi, după ce îi ascultă, parcurge împreună cu ei un drum. E un drum spiritual care schimbă cursul vieţii lor şi le oferă o nouă speranţă ce va lumina calea întregului lor pelerinaj pământesc. După acest drum cu Isus, cei doi se întorc imediat la Ierusalim, cu sufletele pline de bucuria speranţei, pentru a mărturisi şi celorlalţi că L-au văzut pe Domnul înviat.

Să parcurgem deci şi noi acest drum cu Isus şi ucenicii Săi, pentru ca pătrunşi de lumina Cuvântului să redescoperim identitatea noastră şi să înţelegem misiunea noastră. Astfel, să devenim şi noi martori ai speranţei învierii în lume şi să putem răspunde cu credinţă şi cu evlavie tuturor celor ce ne salută cu tradiţionalul salut creştinesc pascal: «Cu adevărat Domnul a înviat!» (cfr Lc 24,34).

Ne vom folosi în meditaţia noastră şi de scrierile Sf. Augustin, precum şi de ultima Scrisoare enciclică a Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea, «Spe salvi», despre speranţa creştină.

1. Ascultarea Cuvântului trezeşte speranţa (aprinde sufletele). Memorie.

«Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?» (Lc 24,26).

A treia zi după răstignirea lui Isus, într-o zi de duminică (cfr Lc 24,1.13), doi călători se întorc de la Ierusalim şi se îndreaptă spre un sat aflat la circa două ore de mers distanţă. Cei doi făceau parte din grupul celor 70 de ucenici care au însoţit pe Domnul şi pe apostoli.

(…)

Se spune că cei doi erau în drum spre un sat numit Emaus. (…) Isus este alături de ei în deznădejde pentru a le arăta calea învierii speranţei, spre a redescoperi prezenţa Sa, a Celui înviat, în viaţa lor.

Cei doi coboară de la Ierusalim abătuţi, trişti, deznădăjduiţi, descurajaţi. (…) Sunt atât de pătrunşi de subiectul conversaţiei încât nici nu observă cum pe drum li s-a alăturat un alt drumeţ. E chiar Isus, ne spune autorul Evangheliei, dar pentru ei e încă un străin. Nu-L pot recunoaşte pentru că «ochii lor erau ţinuţi» (Lc 24,16).

(…)

Străinul pare că vrea să intre în vorbă iar ei se opresc uimiţi şi întristaţi şi îi explică. Acela în care crezuseră Isus Nazarineanul, Proorocul puternic în faptă şi cuvânt, fusese osândit la moarte şi răstignit, de către arhierei şi mai-marii poporului (cfr Lc 24,19-20). (…) Aceasta e problema celor doi ucenici: în sufletele lor e moartă speranţa învierii. Nu mai au fundamentul, motivaţia credinţei şi ca urmare vor să fugă, să se desprindă, de un trecut pe care nu îl înţeleg, să-l şteargă din memoria lor.

Sunt atât de fixaţi pe imaginea morţii, încât nu pot accepta nici măcar semnele învierii. (…) Ca urmare ei caută acum noi orizonturi de speranţă, se întorc la casele lor la munca lor de mai înainte de a fi fost ucenici.

(…)

Străinul îi ascultă cu răbdare, cu înţelegere, dar şi cu întristare. Le cere să se desprindă de judecata pur umană şi să-şi reamintească cuvintele Scripturii. Să treacă dincolo de aparenţe, să aibă curajul să spere dincolo de ceea ce văd sau aud, să creadă cuvântul Scripturilor. Pe plan spiritual, le cere să-şi deschidă inimile să primească Cuvântul şi astfel să trezească speranţa din sufletele lor. Aceasta presupune o schimbare de mentalitate.

Străinul devine acum învăţător. După ce mai întâi i-a ascultat El va sădi în locul opiniilor personale Cuvântul sfintelor Scripturi.
† FLORENTIN

Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din noua reşedinţă episcopală, la Marea Sărbătoare a învierii din morţi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2008, la 307 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, în al IV-lea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea, în al XII-lea an al episcopatului şi al VI-lea an în tronul acestei eparhii, anul împlinirii a 155 de ani de la întemeierea binecuvântatei Eparhii de Cluj-Gherla.